Fântânile săpate manual și alte metode de a săpa o fântână sau puț există de mii de ani. Deși metodele mecanizate sunt mai eficente, adesea nu există această opțiune pentru oameni și comunitățile din mediul rural care au nevoie de apă.
Metode manuale pentru a săpa un puț de apă
Oamenii au săpat puțuri de mii de ani. Fiecare dintre metodele descrise în acest articol implică o muncă grea, mai mult, se pot folosi pentru realizarea acestor lucrări materiale si forță de muncă disponibilă local.
Săparea manuală al fântânii
Săparea manuală a unei fântâni,folosește unelte simple, cum ar fi un târnăcom și o lopată, cu o găleată la care e atașată o frânghie pentru a îndepărta materialul săpat. Este cea mai veche și probabil cea mai frecventă metodă de utilizare pentru a putea ajunge la apa subterană.
 |
| Săparea fântânii manual |
Avantaje:
Realizarea puțurilor săpate manual necesită instrumente și abilități comune, așa că poate fi făcută de oricine. În multe zone bărbații s-au specializat în această meserie ca afacere.
Acolo unde costurile forței de muncă sunt mici, aceasta este de obicei cea mai puțin costisitoare de construcție a puțurilor. Într-un acvifer cu permeabilitate scăzută, o fântână săpată manual cu diametrul mare poate produce mai multă apă decât o gaură cu diametrul mai mic săpată în același acvifer.
Dezavantaje:
Săparea manuală a unei fântâni este foarte periculoasă din cauza potențialului mare de prăbușire și a lipsei de oxigen. Săpatul unei fântâni este o muncă foarte grea pentru o persoană. Deoarece este dificil să sapi foarte adânc, puțurile săpate manual de peste 30 de metri sunt neobișnuite.
Cu excepția cazurilor în care apele subterane se infiltrează foarte lent, nu este posibil să sapi mai mult de aproximativ un metru sub pânza freatică. Săparea în stâncă este extrem de dificilă și lentă.
O fântână săpată bine este foarte greu de protejat de contaminare. Există multe modalități prin care apa de suprafată poate pătrunde, iar găleata tipică atașată de o frânghie sau un lanț folosită pentru a scoate apă ia transmite cu ușurință bacteriile în apele subterane.
O fântână săpată manual poate fi protejată prin etanșarea pereților, turnarea unui îmbrăcăminte de beton, închiderea ei cu un capac deasupra fântânii și instalarea unei pompe de mână. Dar aceste măsuri cresc costul puțului.
Nămolul
Această străveche metodă de forare constă în ridicarea și coborârea unei țevi deschise într-o gaură umplută cu apă. În timpul cursei de sus în jos, operatorul tine mâna peste partea superioară a țevii. În momentul când țeava ajunge la vârful cursei și începe să coboare, operatorul descoperă gura țevii.
Pe măsură ce țeava este împinsă rapid în jos, apa și resturile sunt forțate să iasă pe partea de sus a țevii. Teava poate fi simplă din PVC cu un vârf ascuțit la capăt. Cu o țeavă de foraj adegvată se poate avansa la cel putin 70 metri. Dincolo de aproximativ 10 metri veți fi nevoiți să ridicați teava folosind o frânghie și un trepied.
 |
| Metodă de forare manuală |
Avantaje:
Îndepărtarea nămolului este mult mai ușoară și mai sigura. Materialele necesare sunt foarte simple și pot fi adaptate din orice e disponibil local.
Dezavantaje:
Nămolul este foarte obositor și necesită un echipaj de oameni care să facă schimbul în ture. Se poate găuri numai în materiale moi cum ar fi nămol și nisip. Argila tare poate fi pătrunsă lent, dar roca în acest caz nu poate fi forată. Pietrișul mare nu poate fi scos din gaură. Diametrul găurii de foraj este de obicei doar puțin mai mare decât diametrul carcasei puțului, asa că este dificil să se instaleze o etanșare sanitară adegvată pentru a preveni contaminarea cu apă de suprafață.
Forajul manual prin percuție
Se spune că această formă de foraj a fost folosită de chineji cu mai bine de 4.000 de ani în urmă. Este încă practicată în mod obișnuit în întreaga lume și astăzi. Constă în scăparea în mod repetat a unui burghiu greu conectat la o frânghie sau un cablu într-o gaură parțial umplută cu apă.
Capătul acestui burghiu slăbește solul sau ciobește bucățile de rocă. Odată ce sa adunat suficient material în gaură, vârful acesteia este scos afară și un baler este coborât pentru a colecta materialul din puț. Baler-ul este o țeavă cu o supapă unidirecțională sau o clapă în partea inferioară care lasă tăieturile să intre în țeavă, dar nu să iasă. Când este adus la suprafață, dispozitivul de evacuare este răsucit pentru a goli materialul.
 |
| Metodă de foraj chinezească |
Există multe modalități de a ridica și coborâ burghiul și dispozitivul de curățat, cum ar fi tragerea de o frânghie sau folosirea unui stâlp flexibil numit „stâlp cu arc”.
Prin adăugarea unui burghiu ascuțit și a unei supape unudirecțională în partea inferioară a țevii de foraj, tehnicile manuale de percuție pot fi combinate pentru a obține o penetrare mai bună decât nămolul și o îndepărtare mai eficientă, fiind în același timp mai sugur decât săpatul manual cu târnăcopul.
Avantaje:
Forarea manuală cu percuție necesită unelte mai specializate și mai multă îndemânare. Aceasta este o metodă pe care oricine o poate folosi și perfecționa.
Este mai rapid și mult mai sigur decât
